Saint-Gobain, o companie cu tradiție

Istoria Saint Gobain a început în anul 1665, în Franța, cu o mică manufactură de oglinzi care s-a transformat de-a lungul secolelor într-unul dintre cei mai apreciați producători de sticlă la nivel mondial. În ultima sută de ani, Saint-Gobain a devenit un maestru desăvârșit al fabricării sticlei sub toate aspectele și utilizările sale, inclusiv ambalaje, optică sau fibră de sticlă pentru comunicații. Saint-Gobain Glass a intrat pe piaţa din România încă din anul 2005, dar a început producţia de sticlă în anul 2007, odată cu deschiderea fabricii de sticlă de la Călăraşi.

Lider mondial în producția
de sticlă cu depunere

FABRICAREA STICLEI SAINT-GOBAIN

În prezent, fabrica din România are peste 250 de angajaţi și reprezintă unul dintre principalele centre de producţie ale grupului în Europa. Aceasta se clasează printre cele mai moderne unităţi de producţie în cadrul grupului şi are tot necesarul de tehnologie şi expertiză pentru producţia sticlei cu depuneri speciale.

Peste 20 de milioane de metri pătrați de sticlă sunt produși în fiecare an la Călărași, pentru clienții din România și din peste 40 de alte țări. Producerea vitrajelor duble sau triple se face prin clienții procesatori ai Saint-Gobain, iar asamblarea acestora în ferestre termopan este realizată de către producătorii de ferestre.

De ce să alegeți ferestre cu vitraj saint-gobain

Performanța energetică a vitrajelor Saint-Gobain este îmbunătățită permanent pentru a limita costurile legate de consumul energetic al clădirilor. În plus, oferim o gamă largă de soluții, ținând cont de nevoile voastre de confort.


Sustenabilitate

O casă perfectă trebuie să garanteze atât siguranţa și confortul locatarilor, cât şi protecţia mediului în care se află. Aceasta este viziunea Saint-Gobain, care s-a materializat într-o strategie de rezolvare a problemelor fundamentale la nivel mondial: dezvoltarea durabilă, economia de energie și protecția mediului înconjurător.

Sticla noastră este proiectată și fabricată pentru a reduce impactul asupra mediului, încă din stadiul de extracție a materiilor prime și până la final. Centrele de Cercetare – Dezvoltare ale Saint-Gobain concep soluții inovatoare pentru reducerea consumului de energie, protecţia mediului înconjurător si reciclarea deşeurilor.